Pictura Catedralei

Pictura catedralei în suprafaţă de 2518m², în frescă, este realizată din iniţiativa Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Iustin Moisescu executată în stil neobizantin, după proiectul întocmit de prof. univ. Victor Brătulescu, de către pictorii Iosif Keber, Gh. Teodorescu, I. Taflan, S. Hermineanu şi A. Keber. Ea s-a executat între anii 1959 - 1960.

Compoziţiile ample şi cu multe personaje biblice impresionează prin naturaleţe şi mişcare, culoare şi armonie, dar şi prin grandoarea unor scene, precum cea a Naşterii Domnului, a Învierii, a Adormirii Maicii Domnului care depăşesc 30m². Din calota cupolii înconjurată de cetele îngereşti, Pantocratorul, scăldat în lumină, domină întregul univers. În interiorul turlei, în medalioane, sunt prezentaţi proorocii, iar la baza ei se desfăşoară liturghia cerească, într-o friză de o rară frumuseţe. Cu simbolurile respective, în medalioane sunt înfăţişaţi cei patru evanghelişti, iar în calota de deasupra pronaosului este pictată Sfînta Treime, care, după aprecierile specialiştilor, e cea mai desăvîrşită dintre compoziţiile picturale ale catedralei. Tot în pronaos se află scenele: ‘Pogorîrea Duhului Sfînt’, ‘Cina cea de Taină’, ‘Iisus şi Samarineanca’, ‘Iisus la Marta şi Maria’, ‘Iisus trece pe apă ca pe uscat’ si ‘Vindecarea orbului’, toate pline de lumină şi căldură divină.

În naos se pot admira compoziţiile: ‘Iisus în Grădina Ghetsimani’, ‘Înălţarea Domnului’, ‘Schimbarea la faţă’, ‘Buna Vestire’, ‘Lăsaţi copiii să vină la Mine’, ‘Intrarea în Ierusalim’, ‘Liniştirea Valurilor Mării’, ‘Vindecarea paraliticului’, ‘Femeia adulteră’, ‘Săturarea mulţimilor’, ‘Iisus în faţa lui Pilat’, ‘Spălarea picioarelor’, ‘Învierea lui Lazăr’ şi ‘Biciuirea lui Iisus’, care, în totalitatea lor, păstrează regulile echilibrului şi armoniei, naturaleţii şi bunului gust, răspîndind în preajmă o atmosferă de taină, smerenie, puritate şi linişte sufletească. Şi în naos şi în pronaos sunt pictaţi în medalioane şi frize princialii mucenici şi cuvioşi.

Maica Domnului în jilţ cu Pruncul în braţe este prezentă în semicalota absidei altarului, avînd de-a dreapta şi de-a stînga pe Sf. Arh. Mihail şi Gavril. Apoi putem privi scenele: ‘Pogorîrea de pe Cruce’, ‘Înmormîntarea’, ‘Cina din Emaus’ şi ‘Întîmpinarea Domnului’. În partea de jos, în mărime naturală, sunt înfăţişaţi Ierarhii şi diaconii.Catapeteasma, opera sculptorului Filip Boicic şi a pictorului Nicolae Popovici – Lespezi, provine de la biserica satului Răpciune, de la poalele Ceahlăului, localitate dispărută datorită lacului de acumulare de la Bicaz.

Construcţie impunătoare, cu largi şi impresionante proporţii arhitectonice, cu un interior bogat iconografic din care irumpe slavă si măreţie, cu policandre mari şi mici pînă şi în cele două abside, cu strălucire şi obiecte de cult de mare valoare, Catedrala Ortodoxă din Rădăuţi este un veritabil monument de artă, terminat, paradoxal, într-o vreme cînd regimul făcea mari eforturi pentru educarea ateistă a poporului.

 
Grafica & dezvoltare © 2008 - Skiner.org