Istoricul construcţiei Catedralei Unirii Naţionale din Rădăuţi

Anul acesta, 2011 este pentru Catedrala Ortodoxă din Rădăuţi un an jubiliar întrucât în data de 28 mai se vor împlini 50 de ani de la târnosirea ei.Nădăjduim că la această dată vom reuşi, ca în prezenţa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Pimen, să săvârşim o slujbă de pomenire a ctitorilor şi să lansăm şi monografia minunatului edificiu eclesiastic.Până atunci socotim că o expunere pe scurt a odiseei construcţiei Catedralei ar fi interesantă pentru cititorii paginii noastre de internet pe care o redăm în cele ce urmează.

După 550 de ani de la zidirea străvechii biserici cu hramul ,,Sf. Nicolae''-necropolă domnească a Muşatinilor, fostă Catedrală Episcopală vreme de peste 420 de ani, construirea unei Catedrale Ortodoxe în Rădăuţii Voievodali era o necesitate religioasă şi istorică. Necesitatea era determinată şi de faptul că Administraţia austriacă a dus o sistematică politică de îngrădire a conştiinţei creştin-ortodoxe şi naţionale a românilor din Bucovina istorică. Astfel măsuri ca,, desfiinţarea complexului ecleziastic de cultură religioasă din Rădăuţi, respectiv Mănăstirea şi Episcopia de Rădăuţi,amplasarea Hergheliei din Rădăuţi în incinta fostei mănăstiri, germanizarea învăţământului, culturii şi administraţiei, colonizarea oraşului cu populaţii străine ca etnie şi confesiune religioasă din care cauză Rădăuţiul era considerat la un moment dat ,, cel mai german oraş din Ţara Fagilor'', îngrădirea construirii de biserici ortodoxe româneşti, facilitarea construirii de edificii religioase de confesiune catolică, protestantă, mozaică şi greco-catolică''au constituit tot atâtea semnale ale unei pragmatice ,sistematice şi bine organizate politici de dominaţie instaurate de habsburgi în ceea ce s-a numit mai târziu Bucovina.

Prin urmare, după istoricul eveniment naţional de la 1918, mai exact in anul 1920, un comitet alcătuit din preoţii de la Biserica Sfântul Nicolae din Rădăuţi, împreună cu Epitropia bisericească şi cu primarul oraşului Gheorghe Popadiuc, au pus în discuţie zidirea unei catedrale ortodoxe în oraşul Rădăuţi care să poarte denumirea de ,,Catedrala Unirii Naţionale'' şi au hotărât să facă toate demersurile în vederea obţinerii terenului şi aprobărilor necesare. De aceea în anul următor-1921 în data de 10 mai, autorităţile de stat împreună cu reprezentanţii Bisericii au hotărât zidirea unei Catedrale Ortodoxe în Rădăuţi, construcţie monumentală şi durabilă care avea să simbolizeze eternizarea Unirii Bucovinei cu Patria-Mamă, purtând în acest sens denumirea de ,,Catedrala Unirii Naţionale'' având hramul ,,Pogorârea Sfântului Duh'.'

În conformitate cu această hotărâre istorică pentru rădăuţeni, după luarea în proprietate a terenului, în 16 septembrie 1923 s-a sfinţit locul unde urma a se construi ,,Catedrala Unirii Naţionale'' din Rădăuţi prin aşezarea unei cruci de stejar în prezenţa Episcopului-vicar Dr. Ipolit Vorobchievici şi a Ministrului Dr. Iancu Nistor. Din cauza diferitelor expertize ale terenului care se dovedea a fi prea puţin rezistent pentru proiectata Catedrală lucrările s-au început abia în iulie 1927 iar în 23 octombrie 1927 s-a pus piatra fundamentală şi s-a sfinţit piatra de temelie de către vrednicul de pomenire Mitropolit al Bucovinei Dr. Nectarie Cotlarciuc asistat fiind de Arhimandritul Ortizie Popescu, stareţul Mănăstirii Suceviţa. Trebuie de amintit faptul că lucrările pentru fundamentarea bisericii au cerut mult timp, deoarece terenul fiind moale(odinioară aici exista un mic lac numit ,,heleşteul lui Tofănel''),a trebuit să fie întărit cu o placă de beton armat, groasă de cinci metri,aşezată pe pilaştrii de stejar.

Lucrările de construcţie a Catedralei au durat timp de 34 ani(1927-1961).La început acestea s-au desfăşurat cu mult entuziasm, cheltuielile fiind suportate nu atât de enoriaşi cât mai ales de Mitropolia Bucovinei care avea în proprietate daniile voievozilor organizate de Administraţia austriacă în aşa numitul Fond Religionar Bisericesc Greco-Oriental. Mai târziu însă din diferite cauze ,din care cele mai mari au fost criza financiară-mondială(1930-1933) şi cel de-al doilea război mondial(1939-1945), aceste lucrări ,fie au mers mai încet, fie au fost sistate ani întregi. Cert este faptul că în 1940 , la izbucnirea războiului, Catedrala avea zidăria la roşu atât la corpul principal cât şi la turla principală pe care se montase Sfânta Cruce. Până în anul 1948 lucrările s-au executat sub supravegherea şi cu subvenţiile Mitropoliei Bucovinei. Din anul 1948, odată cu deposedarea de Fond şi desfiinţarea Mitropoliei Bucovinei de către statul comunist, aceste lucrări s-au desfăşurat sub supravegherea şi cu subvenţiile Mitropoliei Moldovei şi Sucevei. Demnă de amintit este şi imensa jertfă a credincioşilor ortodocşi atât din Rădăuţi cât şi din alte localităţi ale Bucovinei istorice care au contribuit cu importante sume de bani şi muncă voluntară.

În timpul celor 34 de ani cât a durat construcţia Catedralei la conducerea lucrărilor s-au succedat 8 preoţi:protopop şi paroh Dimitrie Cărbune,paroh Vespazian Reuţ,administrator parohial Dr. Ioan Zugrav, protopop şi paroh Gheorghe Cojocar,administrator parohial Victor Cocinschi, protopop şi paroh Ioan Breabăn,administrator parohial Oreste Gherasim şi protopop şi paroh Miltiade Iftode.

Datorită sprijinului moral şi material oferit în permanenţă de Patriarhie şi Mitropolie la care s-a adăugat şi ajutorul material al Statului dar mai ales datorită ajutorului PREASFINTEI TREIMI şi iubirii jertfelnice pentru Biserică arătate de preoţii, epitropii, consilierii parohiei, enoriaşii atât din Rădăuţi cât şi din împrejurimi, s-a reuşit a se zidi această "Monumentală şi Impresionantă Capodoperă Arhitectonică şi Picturală'' care la 28 Mai 1961 în Duminica Rusaliilor a fost târnosită drept ,,Catedrala Unirii Naţionale'' cu hramul ,,Pogorârea Sfântului Duh'' de către vrednicul de pomenire Mitropolitul Moldovei şi Sucevei de atunci, viitorul Patriarh de mai târziu, Dr. Iustin Moisescu, asistat de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi.

Catedrala Unirii Naţionale din Rădăuţi rămâne o mărturie vie a geniului nostru naţional şi - aşa cum remarcă cunoscătorii competenţi – stă cu cinste alături de venerabilele monumente ale trecutului nostru.

Preot Nicolae Vîrtea
–parohul Catedralei ,,Pogorârea Sfântului Duh,, Rădăuţi

 
Grafica & dezvoltare © 2008 - 2017 Skiner.org